Actualitate

Aer mai curat pentru sătenii din Dubna cu ajutorul UE ~ InfoPrut

Locuitorii satului Dubna din raionul Soroca au învăţat să colecteze selectiv gunoiul şi şi-au amenajat platforme pentru producerea compostului folosit ca îngrăşământ datorită unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, notează TVR Moldova.

Localnicii se mândresc că de la implementarea proiectului satul a devenit mai curat, pentru că fiecare reuşeşte să gestioneze mai bine deşeurile din gospodărie.

„Până a intra în proiectul cu reciclarea gunoiului, noi, ca majoriatea gospodăriilor, strângeam în pungi şi-l duceam la o gunoişte autorizată, dar era complicat. De exemplu, erau deşeuri care merg la compost, ele mai curg, mai miros. Era foarte greu, acum cu reciclarea e mai uşor”, spune Angela, o locuitoare a satului Dubna.

Datorită proiectului european, localnicii au primit şi câte o ladă special pentru compost. Toate resturile alimentare şi deşeurile menajere sunt refolosite  pentru a face îngrăşământ natural.

Primarul spune că astfel de tomberoane au primit toţi localnicii după ce au fost instruiţi despre gestionarea corectă a deşeurilor.

„Toate deşeurile, atât cele menajere cât şi cele agricole se sortează. Avem 12 beneficiari, avem câte 3 tomberoane, care sunt clasificate. Într-un tomberon se adună sticlă, într-un tomberon se adună plasticul şi în celălat tomberon se adună amestecat”, a precizat primarul satului, Elena Sochircă.

Proiectul „Abilitarea cetăţenilor în Republica Moldova” este finanţat de UE şi este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei. Suma totală a granturilor este de 750.000 de euro.

 » sursa: www.infoPrut.RO