Social

Anorexia modifică structura creierului

Pe baza unui total de 1.648 de scanări ale creierului feminin (685 cu anorexie nervoasă) colectate din 22 de locații diferite, cercetătorii au descoperit scăderi ale grosimii corticale, volumelor subcorticale și suprafeței corticale la persoanele cu anorexie. S-a descoperit că anorexia modifică structura creierului, micșorându-l.În ceea ce privește dimensiunea eșantionului, este cel mai mare studiu efectuat până în prezent pentru a analiza relația dintre tulburarea de alimentație și materia cenușie și arată cât de importantă este tratarea afecțiunii cât mai devreme posibil.

„Pentru acest studiu am lucrat intens de-a lungul mai multor ani cu echipe de cercetare din întreaga lume”, spune psihologul Esther Walton, de la Universitatea din Bath, din Marea Britanie.

„Capabilitatea de a combina mii de scanări ale creierului de la persoane cu anorexie ne-a permis să studiem modificările creierului care ar putea caracteriza această tulburare într-un mult mai mare detaliu”, a mai spus ea, potrivit Science Alert.

Modificările dimensiunii și formei creierului prezentate aici sunt de 2-4 ori mai mari decât cele cauzate de alte afecțiuni psihologice, cum ar fi depresia, ADHD și OCD, spun cercetătorii.

Studiul nu a căutat și ce anume cauzează aceste modificări, dar echipa sugerează că scăderea indicelui de masă corporală (IMC) și a cantității de nutrienți disponibile are o probabilă legătură.

Pe măsură ce vor apărea date din studii viitoare, oamenii de știință vor putea înțelege mai bine de ce anorexia modifică structura creierului și vor putea găsi unele dintre mecanismele neurologice ce stau la baza acestor schimbări.

„Efectele tratamentelor și intervențiilor pot fi acum evaluate, folosind aceste noi hărți ale creierului ca referință”, spune neurologul Paul Thompson, de la Universitatea din California de Sud.

„Acesta este într-adevăr un semnal de alarmă, care arată nevoia de intervenții timpurii pentru persoanele cu tulburări de alimentație”,

 » Aflați mai multe informații aici.