Antrenarea piloților ucraineni pentru F-16 este întârziată. Ce rol joacă România în pregătirea militarilor

Kievul vrea avioane de luptă americane cât mai repede posibil, dar primii piloţi care urmează să fie instruiţi pentru a le manevra probabil că nu vor fi pregătiţi să le piloteze mai devreme de vara anului viitor, scrie The Washington Post într-un articol în care menţionează inclusiv centrul de pregătire din România, ce urmează să fie pus la punct împreună cu Olanda, dar care, estimează oficialii americani, va mai dura până să fie gata. Un prim grup de şase piloţi ucraineni ar urma să finalizeze antrenamentul pe avioanele F-16 fabricate în SUA nu mai devreme de vara anului viitor, au declarat oficiali de rang înalt din guvernul şi armata Ucrainei. Asta se întâmplă din cauza unui şir de întârzieri din partea partenerilor occidentali în implementarea unui program de instruire pentru avionul de luptă sofisticat, scrie The Washington Post.Danemarca şi Ţările de Jos s-au oferit să conducă efortul de pregătire a piloţilor ucraineni, ceea ce a dat speranţe oficialilor de la Kiev că avioanele vor apăra spaţiul aerian ucrainean încă din septembrie, notează news.ro.Dar, după ce începerea antrenamentelor a fost amânată de mai multe ori, Ucraina va trebui probabil să mai stea încă un an fără avioanele de luptă, deşi, pe fondul unei contraofensive lente, oficialii de la Kiev spun că acestea ar oferi un avantaj militar semnificativ şi ar ajuta la o mai bună protecţie a civililor împotriva atacurilor frecvente ale Rusiei cu rachete şi drone. La summitul NATO din iulie, oficialii danezi şi olandezi au anunţat că alte nouă ţări – Marea Britanie, Belgia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, România şi Suedia – s-au alăturat iniţiativei şi că antrenamentele vor începe în august. Deşi am intrat deja bine în luna august, este clar că planurile încă se conturează, notează The Washington Post.Danemarca şi Ţările de Jos evită să intre în detalii cu privire la domeniul de aplicare,
» Aflați mai multe informații aici.