ActualitateInternational

Asasinatul parlamentarului britanic a fost declarat „atac terorist”. Reacția premierului Boris Johnson la atac

Asasinarea parlamentarului David Amess, vineri, în timpul unei întâlniri cu votanții săi, la o biserică, a fost declarată „atac terorist” de autoritățile britanice, relatează Reuters. Amess, în vârstă de 69 de ani, care făcea parte din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson, a fost înjunghiat de mai multe ori într-un atac la miezul zilei chiar într-o biserică metodistă din Leigh-on-Sea, la est de Londra.Poliția metropolitană, a cărei unitate de contra-terorism a preluat cazul, a anunțat în cadrul unui comunicat, sâmbătăt dimineață, că asasinatul a fost declarat „un incident terorist”.Primele etape ale investigației au dezvăluit „motivație potențială legată de islamismul extremist”, au adăugat polițiștii britanici. „Ca parte a investigației, ofițerii efectuează, în acest moment, percheziții la două adrese din zona Londrei”, au mai spus reprezentanții poliției. Ei suspectează că atacatorul nu a avut complici.„David a fost un om care a crezut cu pasiune în țara lui și în viitorul acesteia. Astăzi am pierdut un bun servitor al interesului public și un prieten și coleg drag”, a spus premierul Boris Johnson care a revenit la Londra imediat după aflarea veștii. Omagiu adus de un membru al comunității parlamentarul David Amess, ucis cu sânge rece într-o biserică din Anglia. Foto: Profimedia Images Polițiști înarmați au venit la fața locului în timp ce paramedicii se străduiau în zadar să-i salveze viața lui David Amess, chiar lângă un indicator marcat cu textul „Sunteți toți bineveniți aici, unde prieteni vechi se reîntâlnesc, iar necunoscuții se simt ca acasă”.Sky News a relatat că bărbatul arestat după asasinat este cetățean britanic de origine somaleză.Colegii din Parlament ai lui Amess și-au exprimat șocul și au adus omagii unuia dintre cei mai longevivi parlamentari pentru angajamentul său față de votanți, cu care se întâlnea în mod regulat pentru discuții, în prima și în a treia vineri ale lunii. În onoarea sa,

 » Aflați mai multe informații aici.