Cât de aproape e zborul Cluj – New York? Negocieri cu companii aeriene / Ciceo: „Se discută cu 5-10 ani înainte”

Cât de aproape e zborul Cluj – New York? Negocieri cu companii aeriene / Ciceo: „Se discută cu 5-10 ani înainte”

David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj, a anunțat planurile de viitor, printre care se numără și un zbor la New York, însă doar după prelungirea actualei piste. Șapte milioane de pasageri ar putea tranzita aeroportul din Cluj în 2035.
David Ciceo spune că, în următorii ani, aeroportul va putea procesa șapte milioane de pasageri. Directorul estimează că cifra poate fi atinsă în anul 2035.

„Vrem ca până pe 31 decembrie 2023 să extindem terminalul de plecări, aici putem să obținem 50% fonduri europene. Ne pregătim cu un terminal nou, având în vedere că avem o țintă de 7 milioane de pasageri. Avem în derulare și o cale de rulare și tocmai s-a finalizat licitația pentru încă patru locuri de parcare pentru avioane”, a spus David Ciceo pentru profit.ro.

Zbor la New York de la Cluj
Cel mai important proiect pentru aeroportul din Cluj este însă extinderea pistei, care va permite zboruri directe Cluj – New York.

„Avem în proiect să extindem pista la 3.400 de metri. Va aduce beneficii extraordinare. Sperăm ca în 5 ani să o finalizăm, iar pe această pistă vom avea un zbor direct Cluj – New York. Suntem deja în discuții cu companii aeriene. Un zbor intercontinental se discută cu 5-10 ani înainte”, continuă acesta. 

Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca va adăuga și noi destinații anul acesta.

„În 2021 am reușit să depășim numărul de destinații din anul 2019. Anul acesta vom avea mai multe destinații decât în 2019. Suntem în discuții. Vom avea destinații noi. (…) Ne-am propus în 2022 să ajungem și la aproximativ 2 milioane de pasageri, de la 1,5 milioane în 2020”, afirmă David Ciceo. 

În ceea ce privește traficul aerian la nivel național, anul trecut a înregistrat o scădere de 52% față de 2019.

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!