Cât de avantajos este să cumperi vechime în muncă. Calculul unei pensii cu și fără un gol de 6 ani pe cartea de muncă

Pensia minimă la 15 ani de vechime în muncă va fi în cuantum de 1485 de lei, iar cea pentru minim 10 ani vechime, 1320 de lei. FOTO PexelsTagul “audio” nu este suportat de browser-ul tău.Mecanismul actual de cumpărare a vechimii în muncă va fi prelungit cu încă un an, conform unui proiect de ordonanță pus în dezbatere publică la Ministerul Muncii.Completarea stagiului de cotizare la pensia de stat va fi posibilă până în 31 decembrie 2024. În prezent, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în cuantumul unui sfert din salariul minim în vigoare la data semnării contractului, adică 9.000 de lei pe an. Deși sistemul a fost gândit pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile financiar care au în prezent sub 15 ani de vechime în muncă, se pune întrebarea cât de avantajos este sistemul pentru contribuabilii care au nevoie să își acopere goluri în istoricul cotizațiilor înainte de pensionare și dacă o investiție de aproape 55.000 de lei pentru 6 ani de vechime se va traduce într-o creștere a pensiei care depășește alternativele de economisire sau pensii facultative din sistemul privat.Contractul de asigurare socială care permite cumpărarea unui număr de ani de vechime în muncă poate fi încheiat de orice persoană, indiferent de cetățenie, care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii:nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea;nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și numai pentru perioade anterioare.
» Aflați mai multe informații aici.