Cât de mult a crescut deficitul bugetar în primul semestru din 2023. Cele mai noi date privind cheltuielile și veniturile încasate la buget

Deficitul bugetar a crescut la 2,34% din PIB în primul semestru al anului, la 37,21 miliarde lei, faţă de 1,67% din PIB în prima parte a anului trecut (23,51 miliarde lei), arată datele publicate de Ministerul Finanţelor.”Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 37,21 miliarde lei, respectiv 2,34% din PIB faţă de deficitul de 23,51 miliarde lei, respectiv 1,67% din PIB aferent primelor şase luni ale anului 2022”, arată datele Ministerul Finanţelor.Veniturile totale au însumat 242,74 miliarde lei în primele şase luni ale anului curent, în creştere cu 12% (an/an). Evoluţia a acestora a fost susţinută de avansul încasărilor din impozitul pe salarii şi venit, contribuţiile de asigurări, impozitul pe profit, fondurile europene şi TVA. Dinamici pozitive, însă mai temperate, se observă în cazul TVA – pe fondul decelerării bazei macroeconomice relevante (explicată printr-un efect de bază ridicat aferent anului trecut), respectiv în cazul veniturilor nefiscale – influenţate şi de diminuarea încasărilor din redevenţe, pe fondul descreşterii preţurilor energiei.Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 20,70 miliarde lei, consemnând o creştere de 22,3% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (89%) şi impozitul pe veniturile din pensii (40,3%), încasările aferente declaraţiei unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,4%. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 9,2%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,9%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariaţii care încasează salariul minim brut.Contribuţiile de asigurări au înregistrat 76,75 miliarde lei, în creştere cu 12,1% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii,
» Aflați mai multe informații aici.