Actualitate

Ceartă între primari pe parcurile Capitalei – Nicușor Dan: “Clotilde Armand are mai multe probleme de rezolvat în sectorul său”

Ceartă între principalii primari din Capitală. Clotilde Armand ar vrea să aibă sub semnătură parcurile Cișmigiu și Herăstrău. Nicușor Dan, primarul General al Capitalei, a spus un mare NU acestei propuneri, având în vedere datoriile mari ale Sectorului 1.

„Nu se pune problema ca Primăria Sector 1 să preia parcurile Cișmigiu și Herăstrău, doamna primar Clotilde Armand are mult mai multe probleme de rezolvat în sectorul său și nici nu are capacitatea financiară pentru a face acest lucru. În acest moment, Primăria Sector 1 are chiar o datorie de 19 milioane lei către PMB”, spune Nicușor Dan.

„Vă anunț că a fost aprobat în urmă cu câteva minute proiectul de hotărâre prin care am solicitat Consiliului General al Municipiului București trecerea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcului Herăstrău și a Parcului Istoric Cișmigiu. (19 voturi pentru și 6 abțineri)”, scria joi pe Facebook Clotilde Armand.