Cinci eurodeputați sunt scutiți de a arăta certificatul COVID, dar trebuie să prezinte rezultatul unui test negativ ca să intre în PE

Cinci eurodeputați sunt scutiți de a arăta certificatul COVID, dar trebuie să prezinte rezultatul unui test negativ ca să intre în PE

Cinci europarlamentari și alți câțiva angajați ai Parlamentului European au obținut temporar permisiunea de a intra în sediu fără a trebui să arate certificatul digital COVID, după ce au contestat măsura în justiție. În schimb, ca să intre în instituție, ei vor trebui să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR sau să efectueze pe loc un test rapid al cărui rezultat să fie negativ, informează un comunicat al Parlamentului European. Serviciul juridic al Parlamentului European a primit duminică comunicarea oficială a deciziei luate de președintele Tribunalului UE. Decizia se aplică doar persoanelor care au contestat la Tribunal măsura PE și prevede suspendarea temporară a măsurii privind solicitarea Certificatului la intrarea în sediile Parlamentului European, precizează Biroul de presă al Parlamentului European.Certificatul digital COVID rămâne în vigoare în Parlamentul European. Accesul la sediul PE pentru persoanele anterior menționate se poate face cu condiția prezentării rezultatului negativ al unui test PCR sau efectuarea pe loc a unui test rapid al cărui rezultat să fie negativ, se mai spune în comunicat.Comunicatul PE nu precizează cine sunt cei cinci eurodeputați, dar un grup de europarlamentari, printre care și preotul Cristian Terheș, care face parte din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, își exprimase dezacordul față de decizia Parlamentului European de a impune certificatul verde COVID pentru accesul în clădirile sale începând cu 1 noiembrie, relata EUobserver la sfârșitul lunii trecute. Cristian Terheș le-a declarat reporterilor de la Bruxelles că Parlamentul European le ia oamenilor „dreptul de a decide ce vor să facă cu propriul corp”.Certificatul verde Covid solicitat pentru a intra în incinta sediului PE dovedește că o persoană este fie complet vaccinată, fie recent vindecată. De asemenea, poate conține rezultatul negativ al unui test PCR efectuat în ultimele 48 de ore.Belgia a reintrodus unele măsuri de prevenție a răspândirii epidemiei de COVID, deoarece cazurile de coronavirus și spitalizările au crescut și în această țară.

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!