Cioloș, acuzat că a decuplat partidul de la funcții și bani: ”El stă la Bruxelles și n-are treabă cu realitatea de aici”
Liderii USR-PLUS sunt acuzați de propriul partid pentru că membrii au fost decuplați de la funcțiile și banii din guvern. Deși pare liniște în partid, în realitate, conducerea formațiunii este atacată.
Mai mult, Dacian Cioloș este acuzat de iresponsabilitate. În timp ce el este la Bruxelles și încasează banii, europarlamentarul este acuzat că vrea să distrugă partidul.
Scandalul dintre cele două tabere din USRPLUS a atins un nou apogeu, miercuri seara, după ce premierul Florin Cîțu a decis să demită toți secretarii de stat ai formațiunii politice. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că mai mulți membri USR îi acuză pe cei de la vârf că i-au decizii iresponsabile, în cerc restrâns, fără a-i consulta pe toți cei care „au muncit la formarea acestui partid”.
Europarlamentarul Dacian Cioloș este considerat de către o parte dintre cei din partid „creierul operațiunii ieșirii USRPLUS de la guvernare”, fiind acuzat chiar de către cei din tabăra lui Barna că vrea să prăbușească partidul pentru a se erija lunile viitoare în marele salvator al formațiunii politice, după prăbușirea evidentă din această lună.