Ciprian-Titi Stoica (AUR) către ministrul Transporturilor: „Parcul de vagoane al CFR Călători a rămas într-un stadiu deplorabil”
În anul 2020, au circulat, în medie, doar 1 175 de trenuri ale CFR Călători, ceea ce denotă faptul că în prezent, rețeaua feroviară din România se confruntă cu un deficit accentuat de vagoane de călători, în condițiile diminuării sistematice a parcului de material rulant în ultimii ani, dar și a creșterii numărului biletelor de călătorie emise. Problema a fost semnalată de deputatul AUR de Timiș, Ciprian-Titi Stoica, care a depus o interpelare în adresa ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Potrivit parlamentarului AUR, deși strategiile feroviare și rapoartele de activitate ale CFR Călători promit sistematic modernizarea și repararea materialului rulant existent și achiziționarea de material rulant modern, realitatea se află mult sub obiectivele asumate pe hârtie. În context, Stoica dorește să afle de la ministrul Transporturilor și Infrastructurii ce măsuri concrete se vor lua pentru asigurarea unui număr de vagoane de călători adecvat și adaptat fluxului de călători în timp real, acum, până ce liniile vor fi modernizate.
„În prezent, rețeaua feroviară din România se confruntă cu un deficit accentuat de vagoane de călători, în condițiile diminuării sistematice a parcului de material rulant în ultimii ani, dar și a creșterii numărului biletelor de călătorie emise.
Prin HG 42/2017, Guvernul acorda gratuitate la achiziționarea biletelor de tren pentru studenții înscriși la cursuri cu frecvență la zi. Astfel, din datele puse la dispoziție de CFR Călători, numărul biletelor emise în 2017 a crescut cu peste 30%. Odată cu fluxul de călători ar fi trebuit să crească și capacitatea trenurilor, pentru a nu se ajunge la supraaglomerare și la probleme legate de confortul și siguranța călătorilor, însă numărul vagoanelor nu doar că nu a crescut, ci a început să se diminueze. Conform rapoartelor anuale de activitate ale CFR Călători:
În 2017 rulau 1 426 de trenuri pe întreaga rețea feroviară din România.
În 2018, numărul lor scădea cu 4,3%, la 1 366.
În 2019 mai circulau doar 1 329 de trenuri.
În 2020, au circulat, în medie, doar 1 175 de trenuri ale CFR Călători.
Chiar dacă 2020 a fost an pandemic, circumstanța nu este una atenuantă, deoarece parcul de vagoane al CFR Călători a rămas într-un stadiu deplorabil.
În 2018, parcul activ număra doar 797 de vagoane. Fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Lucian Șova, declara în 2018 că numărul vagoanelor vagoanelor pe care CFR Călători ar trebui să-l aibă în circulație era de 1 200. Succesorul său în funcție, Răzvan Cuc, promitea 300 de vagoane modernizate până la sfârșitul lui 2019.
Niciuna din aceste promisiuni nu s-a materializat. Abia în 2020 au fost reparate aproape 200 de vagoane (deși programul de reparații al CFR Călători pe 2020 prevedea oficial peste 700 de vagoane), iar parcul a crescut la 1 028 tocmai în decembrie 2020.
La nivel declarativ, CFR a scos multe vagoane din circulație pe motiv că nu pot acoperi vitezele propuse pe anumite linii. Însă aceste viteze sunt oricum departe de a putea fi atinse, din cauza stării deplorabile a rețelei de căi ferate din România. Anul trecut, se circula cu frâna trasă în 437 de zone din țară, iar 60% dintre aceste restricții obligau trenurile să circule cu mai puțin de 40 km/h, fapt ce atrage și întârzieri de mii de ore pe an.
Tot anul trecut, s-au reparat doar 21 de km de cale ferată în România, iar suma alocată de la bugetul de stat către CFR pentru repararea șinelor, podurilor și tunelurilor de pe calea ferată a fost doar 144 de milioane de lei. Anul 2020 nu este însă singurul an în care căile ferate au fost subfinanțate. An de an, banii de la stat au acoperit doar 56% din necesarul de lucrări de întreținere, ceea ce reprezintă sub 20% din necesarul de reparații și doar 2,5% din necesarul de lucrări de reînnoire a șinelor. Aceste date apar negru pe alb inclusiv în strategia de dezvoltare feroviară 2021-2025.
Observăm, astfel, o fractură evidentă de logică. Pe de-o parte vagoanele sunt scoase din circulație pe motiv că nu pot acoperi vitezele propuse pe anumite linii, dar pe de altă parte nu există o alternativă viabilă, iar liniile rămân în același stadiu dezastruos de dezvoltare. Deși strategiile feroviare și rapoartele de activitate ale CFR Călători promit sistematic modernizarea și repararea materialului rulant existent și achiziționarea de material rulant modern, realitatea se află mult sub obiectivele asumate pe hârtie.
Acest fapt înseamnă că vagoanele ar putea fi lăsate în circulație cel punțin până când situația infrastructurii feroviare se va schimba, deoarece este nevoie de material rulant acum, nu în 2026, 2027 sau 2030. Călătorii au nevoie de un minimum de confort și siguranță acum, nu peste cinci sau zece ani.
Având în vedere cele expuse mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți punctual:
- Numărul actual de vagoane și locomotive care constituie materialul rulant al SNTFC ”CFR Călători” S.A., precum și numărul mediu de trenuri care circulă pe zi pe căile ferate ale României.
- Ce măsuri concrete veți întreprinde, ca ministru de resort, pentru asigurarea unui număr de vagoane de călători adecvat și adaptat fluxului de călători în timp real, acum, până ce liniile vor fi modernizate.
- Ce proiecție bugetară aveți în vedere pentru anul 2022 suficientă pentru a acoperi costurile necesare atât reparării, cât și modernizării materialului rulant existent și dacă ați avansat oficial aceste propuneri Guvernului în procesul de elaborare a proiectului Legii bugetului de stat pentru anul viitor.
- Dacă Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) conține și proiecte care vizează dezvoltarea rețelei feroviare din România, repararea liniilor de cale ferată sau reînnoirea și lărgirea parcului de material rulant (în special vagoane de călători). În cazul unui răspins pozitiv, vă rugăm să specificați care care sunt sumele alocate fiecăruia dintre aceste proiecte”, se arată în interpelarea depusă de deputatul AUR de Timiș, Ciprian-Titi Stoica.