ActualitateInternational

Ciucă: SUA, cel mai apropiat aliat militar al României, iar NATO rămâne principalul garant al păcii şi securităţii

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că Statele Unite ale Americii rămân cel mai apropiat aliat militar al României, la fel cum NATO rămâne principalul garant al păcii şi securităţii pentru toţi membrii săi, adăugând că salută decizia SUA de a suplimenta prezenţa trupelor americane în România cu încă 5.000 de militari. “Sărbătorim, astăzi, 246 de ani de la naşterea unei naţiuni care în timp i-a inspirat pe mulţi alţii să-şi urmeze calea spre autodeterminare, promovarea şi protecţia democraţiei şi a drepturilor omului. Asistăm, astăzi, nu departe de graniţele noastre, la lupta poporului ucrainean pentru propria libertate şi pentru alegerile sale de politică externă şi de securitate. Cu toţii speram că războaiele în Europa sunt de domeniul trecutului, că am ajuns într-o etapă în care am devenit capabili să ne rezolvăm neînţelegerile pe cale exclusiv paşnică, în cadrul forumurilor multinaţionale şi globale create în acest scop. Dar agresiunea neprovocată, ilegală şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei încearcă din nou să înlocuiască forţa legii cu legea forţei. Cel mai bun mod de a răspunde unei asemenea provocări este acţionând împreună, uniţi, ca o singură comunitate euro-atlantică de valori şi idealuri. România este şi va rămâne un susţinător ferm al unităţii transatlantice”, a afirmat Ciucă la recepţia de Ziua Independenţei organizată de Ambasada SUA.Premierul a menţionat că anul 2022 marchează 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic, care “a deschis calea pentru aprofundarea cooperării dintre România şi Statele Unite”.”Acest Parteneriat a jucat un rol important pentru aderarea României la NATO în anul 2004. Statele Unite ale Americii rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru, la fel cum NATO rămâne principalul garant al păcii şi securităţii pentru toţi membrii săi. Salut cu această ocazie specială decizia SUA de a suplimenta prezenţa trupelor americane în România cu încă 5.000 de militari, dovadă concretă oferită la momentul potrivit privind soliditatea garanţiilor de care România beneficiază în cadrul Parteneriatului nostru strategic”,

 » Aflați mai multe informații aici.