Actualitate

CJC, planuri pentru extinderea Delfinariului. Proiectul, la mâna consilierilor județeni

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, i-a convocat pe aleșii județeni în şedinţă ordinară pentru data de 29 septembrie, cu începere de la ora 13.00. Pe ordinea de zi se află 27 de proiecte care vor fi dezbătute apoi votate de către aceștia. Unul dintre cele mai importante proiecte este cel privind aprobarea transmiterii unei solicitări Primăriei Municipiului Constanţa pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea unor bunuri imobile din domeniul public al U.A.T. Municipiul Constanţa în domeniul public al U.A.T. Judeţul Constanța, în vederea derulării proiectului „Extindere Delfinariu, municipiul Constanţa”.Concret, Consiliul Judeţean Constanţa doreşte să obţină unele bunuri imobile care aparţin de Primăria Constanţa, pentru a putea extinde Delfinariu. Din documente reiese că terenul pe care este construit acesta se află pe spaţiul Parcului Tăbăcărie şi este format din trei loturi.Lotul întâi se întinde pe o suprafaţă de 27.239 metri pătraţi, lotul al doilea pe 1.098 metri pătraţi, iar cel de-al treilea lot pe 3.600 metri pătraţi.Prin hotărârea Consiliului local al Municipiului Constanţa a fost aprobată transmiterea terenului pe care se află în prezent Delfinariu, din administrarea Consiliului Local al municipiului Constanţa, în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa.Procesul de extindere a Delfinariului Constanţa constă în aducerea acestuia la standardele EAZA şi EAAM, două organisme europene ce reglementează condiţiile minimale de deţinere a delfinilor.CJC îşi mai propune realizarea unei zone ce poate fi descoperită în sezonul favorabil, opt luni pe an, pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale delfinilor. Totodată, se mai urmăreşte realizarea unei suprafeţe vitrate acrilice cu ajutorul căreia activitatea delfinilor va creşte.O ultimă realizare ar fi separarea sectorului de mamifere marine de celelalte animale din grădina zoologică din raţiuni de biosecuritate şi logică a expunerii.Proiectul este derulat în cadrul programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism -Masterplanul investiţiilor în turism- şi a criteriilor de eligibilitate a criteriilor investiţiilor în turism aprobat prin Hotărâre de Guvern.

 » Aflați mai multe informații aici.