Actualitate

Consilierii locali din Medgidia, convocaţi în şedinţă. Ce proiecte vor vota

Consiliul Local din Medgidia a fost convocat în şedinţă ordinară pentru data de 16 decembrie, începând cu ora 16.30. Pe ordinea de zi se află 17 proiecte importante care vor fi dezbătute şi apoi votate de consilieri.Unul dintre acestea este cel privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici ca urmare a modificărilor din etapa de evaluare tehnico-financiară și precontractare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii public – Clădire Consiliu Local din Municipiul Medgidia, județul Constanța”.Persoanele care săvârşesc diferite infracţiuni sunt de obicei amendate, însă la Medgidia se poate lua o altă decizie în acest sens.Tocmai din acest motiv pe ordinea de zi se află proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind promovarea acțiunilor având ca obiect înlocuirea amenzilor contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.Proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului și a cuantumului burselor care se vor acorda elevilor din învățământul preuniversitar de stat pentru semestrul I al anului școlar 2021 – 2022 este şi el unul important şi va fi votat de către consilierii locali.Un alt proiect de interes pentru municipiul Medgidia este cel privind inițierea procedurii de vânzare a imobilului teren intravilan aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, în suprafață de 298 mp din acte (292 mp din măsurători), având număr cadastral 103080 și înscris în C.F. nr. 103080, în condițiile art. 364 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare. Acestea sunt doar câteva dintre cele 17 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi care vor fi votate de către consilierii locali din Medgidia.

 » Aflați mai multe informații aici.