Social

Covid-19 la copii, în Iaşi: se observă intrarea pe platou

Medicii susţin această observaţie în ciuda faptului că numărul de copii internaţi rămâne ridicat.Numărul de copii internaţi cu forme moderate sau severe de COVID-19 la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi se menţine la un nivel ridicat. Specialiştii spun însă că se observă atingerea unui platou al internărilor, care nu au mai depăşit vârfurile de săptămâna trecută. În mod concret, la nivelul zilei de ieri erau 39 de copii internaţi pe zona roşie şi la ATI.

Alina Belu, managerul unităţii medicale, a declarat că scăderea pronunţată se observă la Anestezie şi Terapie Intensivă, unde sunt doar doi copii internaţi.

„Se observă trendul în platou pe zona roşie şi o scădere la ATI. Sunt doar 2 pacienţi, faţă de între 6 şi 8 câţi erau weekendul trecut. Sperăm la o evoluţie favorabilă”, a declarat Alina Belu.

Managerul a precizat că, în continuare, părinţii trebuie să aibă grijă să îşi protejeze cât mai bine copiii, să poarte mască în prezenţa celor mici pentru care vaccinarea anti COVID-19 nu a fost aprobată, dacă au simptome de infecţie respiratorie. Mai mult decât atât, este important ca de la primele semne ale bolii să fie contactat medicul de familie, iar dacă situaţia devine mai complicată trebuie mers de urgenţă la spital.

„Este foarte important ca de la debutul bolii copiii să fie consultaţi şi să primească îngrijiri şi un tratament specific”, a declarat Alina Belu.

 » Aflați mai multe informații aici.