ActualitateInternational

Criză de teste anti-COVID în Marea Britanie, după ce cazurile zilnice de îmbolnăvire doboară record după record

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se confruntă cu o criză acută de teste anti-COVID, astfel încât guvernul scoţian a fost nevoit să decidă că au prioritate la testare lucrătorii esenţiali, relatează miercuri agenţia EFE, preluată de Agerpres. La această criză au contribuit înmulţirea  accelerată a cazurilor de COVID-19, urmare a răspândirii intense a variantei Omicron a coronavirusului, dar şi decizia autorităților de a reduce perioada de carantină pentru persoanele infectate.  O situație similară se înregistrează și în unele regiuni din Statele Unite, în special la New York.În Anglia – provincia cea mai populată a Regatului Unit – criza afectează în special testele antigen, cererea acestora crescând puternic. Guvernul condus de Boris Johnson a redus perioada de carantină pentru persoanele infectate de la 10 la 7 zile, dar cu condiţia unui test negativ efectuat la capătul acestei perioade. Această măsură a determinat o intensificare a testării, care se adaugă cererii deja crescute de teste în urma creşterii fulminante a numărului infectărilor, după ce varianta Omicron a devenit dominantă în această ţară.Testele antigen sunt folosite în Anglia şi pentru evitarea intrării în autoizolare, în urma confirmării unui contact pozitiv. În Scoţia, premierul Nicola Sturgeon a anunţat miercuri că lucrătorii din sectoarele esenţiale, precum personalul sanitar sau cel din transporturi, vor avea prioritate la testarea cu teste PCR, ca urmare a numărului insuficient de teste faţă de cererea foarte mare şi a capacităţii limitate de procesare a lor. Scoţia a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr record de 15.849 de cazuri de COVID-19. Începând de luni, sunt impuse noi restricţii menite să limiteze contactele sociale.Regatul Unit a depăşit săptămâna aceasta pragul de 100.000 de cazuri noi de COVID-19 zilnic, miercuri fiind înregistrate 183.037 de cazuri, un nou record, cu aproape 50.000 de cazuri mai multe decât în ziua precedentă,

 » Aflați mai multe informații aici.