Economie

Cu cât se scumpesc gazul și curentul electric dacă se elimină subvențiile. Chisăliță: “Vom avea cel puțin o dublare”

Vineri, 01 Septembrie 2023, ora 09:50800 citiriPotrivit specialiștilor de la România Inteligentă, eliminarea ajutorului de la stat va fi mult mai dificil de implementat decât continuarea subvențiilor. FOTO Pexels.comTagul “audio” nu este suportat de browser-ul tău.Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a declarat în cadrul unei emisiuni la Antena 3 că românii ar putea plăti facturi mult mai mari începând din această toamnă. Potrivit acestuia, eliminarea subvențiilor la energie ar putea duce instant la dublarea facturilor pentru consumatori şi creșterea profiturilor cu cel puțin 25% pentru furnizori.Potrivit specialiștilor de la România Inteligentă, eliminarea ajutorului de la stat va fi mult mai dificil de implementat decât introducerea acestor subvenții. „Fiecare client are un contract semnat cu un furnizor de energie și gaze, la un preț pe care l-a stabilit la un moment dat, în 2022, 2021, preț care astăzi este unul foarte ridicat.În situația în care, de exemplu, mâine s-ar abroga legislația de plafonare, automat s-ar reveni la prețurile din contract, adică la niște prețuri mult mai ridicate. Din analiza pe care am făcut-o în raport cu două facturi din București, una la energie electrică și una la gaze naturale, a rezultat că vom avea cel puțin o dublare la energia electrică și mai mult decât o dublare la gaze.Un astfel de proces trebuie atent analizat și atent implementat, de așa natură încât să nu se ajungă în situația în care să avem o explozie a prețurilor facturilor românilor”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, la Antena 3.Vouchere de 700 de lei pe card în septembrie pentru „lemne de foc”Uniunea Europeană a decis ca persoanele vulnerabile să nu mai primească ajutoare, motiv pentru care, există riscul ca voucherele pentru plata facturilor să nu mai fie acordate de anul viitor, arată Realitatea TV.La începutul lunii septembrie se vor vira 700 de lei de la stat direct pe cardurile de energie pentru românii cu venituri mici.

 » Aflați mai multe informații aici.