ActualitateInternational

Cum ajută banii europeni dezvoltarea unei afaceri private

Banii europeni și-au demonstrat beneficiile nu doar în dezvoltarea orașelor și satelor din România, dar au dezvoltat și mediul privat. Multe companii au reușit cu fonduri nerambursabile să atingă performanțe recunoscute pe plan internațional. Un exemplu vine de la Focșani, unde Micromet este una dintre companiile care au accesat cele mai multe fonduri europene. Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Cu ce vă ocupați și câți bani ați reușit să luați?Gheorghe Stan – antreprenor Micromet: Suntem întreprindere de mecanică fină, cum era cunoscută mai demult, o companie constructoare de mașini, și am luat peste 10 milioane de lei. Produsele noastre, de regulă, merg numai la export. Lucrăm în zona asta a mecanicii fine, adică aeronautică, aerospațială, industria farmaceutică. Practic, politica pe care am dus-o noi este ca niciun beneficiar de-al nostru să nu ocupe mai mult de zece la sută din capacitatea de producție, astfel încât la orice perturbare a pieței să nu suferim prea mult.- Mașinile și echipamentele pe care le folosiți în companie sunt foarte scumpe, sunt echipamente de sute de mii de euro, unele se apropie chiar de milion. Era, cred, imposibil să faceți achiziția lor doar cu bani proprii și ați apelat la banii europeni. – Da. E imposibil ca cineva să poată aborda asemenea investiții numai din fonduri proprii, chiar dacă politica pe care a dus-o Micrometul la început a fost ca tot profitul să fie reinvestit. Totuși, am crescut și noi puțin câte puțin, astăzi avem 60 de oameni și cu tot profitul, dacă nu erau fondurile europene, ne era imposibil să avem asemenea dotare. Această dotare nu este făcută numai să dea bine, ea are un scop: să putem fi competitivi pe piață.Eu, având o experiență de 50 de ani în domeniu, combinat cu fiu-meu, care a venit și duce compania mai departe, cu experiență de vreo 10 ani în firme din afară,

 » Aflați mai multe informații aici.