Actualitate

Cum gândește Florin Cîțu – NU va sesiza la CCR o eventuală moțiune a PSD, ci doar pe cea a USR PLUS și AUR

Premierul Florin Cîțu a anunţat miercuri că va sesiza Curtea Constituţională privind legalitatea respectării legii fundamentale în depunerea moțiunii de cenzură iniţiate de reprezentanţii AUR şi USRPLUS.

„Vreau să vedem dacă a încălcat statutul prin această convocare și după aceea vor fi sancțiuni. Guvernul va sesiza CCR pentru conflict juridic. Există dubii şi în modul în care au fost depuse aceste semnături a doua oară. Vom sesiza CCR care trebuie să se pronunțe asupra respectării Constituței”, a declarat Florin Cîțu.

El a precizat că membrii PNL care vor face demersuri împotriva propriului partid vor suporta consecinţele.

„Niciun parlamentar PNL nu va face demersuri în Parlament sau în afara lui pentru dărâmarea propriului guvern şi a premierului desemnat de PNL, Florin Cîţu. În caz contrar, se va supune sancţiunilor statutare„, a afirmat Cîţu.

Premierul a precizat că parlamentarii PNL vor fi mandataţi să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau la şedinţele Birourilor permanente reunite în care se va discuta calendarul moţiunii USR PLUS – AUR, despre care spune că este „depusă nelegal, până la verificarea legalităţii semnăturilor„.

Președinții celor două Camere din Parlament, Ludovic Orban şi Anca Dragu, vor ca textul moţiunii de cenzură iniţiată de reprezentanţii USR PLUS şi AUR să fie citit joi în plenul reunit.

Şedinţa urmează să înceapă joi, de la ora 16:00.

Președinta Senatului, Anca Dragu şi președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban au trimis miercuri o adresă către toți liderii de grupuri parlamentare, prin care era anunţată şedinţa.