Cum se trăiește într-un oraș dintr-o țară NATO în care majoritatea locuitorilor sunt etnici ruși

Cum se trăiește într-un oraș dintr-o țară NATO în care majoritatea locuitorilor sunt etnici ruși

Au trecut 30 de ani de când s-a prăbușit Uniunea Sovietică și URSS a fost împărțită în 15 state independente. Estonia, cu capitala sa Tallinn, este una dintre ele. Țara baltică, acum membră UE și a NATO, găzduiește o minoritate de ruși. Mulți dintre ei se simt izolați acolo. În orașul estic Narva, jurnaliștii Deutsche Welle au întâlnit-o pe estona Pille Maffucci. Ea vrea să unească ambele părți și folosește arta ca pe o punte între ele. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30. Pille Maffucci de-abia așteaptă repetiția de la teatru. Face parte dintr-un grup de amatori din Narva, un oraș din estul Estoniei. Teatrul face parte dintr-un centru de integrare al unui oraș în care se întâlnesc două națiuni și totodată, două lumi. Piesa spune povestea unor oameni care nu și-au găsit locul în statul baltic, chiar dacă locuiesc acolo de ani buni. Este povestea minorității vorbitoare de limbă rusă.„Poveștile încep cu copilăria, în special cu perioada sovietică, dinainte de anii ’90. După 1991, aceşti oameni au fost nevoiţi să aleagă ce fel de pașaport vor avea, unde să se stabilească – fie să rămână în Estonia, fie să locuiască în străinătate”, explică profesoara Pille Maffucci.Pe scenă, o tânără vorbitoare de limbă rusă încearcă să spargă gheața în relaţia cu vecinul ei eston, într-un cămin de studenți – dar în zadar. Pentru că limba nu este singura barieră care desparte cele două popoare: mai sunt şi obstacole culturale și istorice.Un sentiment ciudat: în propria ta țară, simți că trăiești în străinătate Estonia și-a câștigat independența cu puțin timp înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice. Mulți oameni de aici au considerat apartenența țării lor la URSS ca ceva impus. Astăzi,

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!