ActualitateInternational

Curtea Penală Internaţională a fost vizată de „ameninţări” ruse după ce a emis un mandat de arestare împotriva lui Putin

Curtea Penală Internaţională spune că au fost primite „ameninţări” provenind din Rusia la adresa unor membri ai CPI, după ce aceasta a emis un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru deportare ilegală de copii ucraineni. Preşedinţia Adunării Statelor Părţi, ce regrupează cele 123 de ţări membre ale CPI, a declarat că au existat „ameninţări” împotriva Curţii şi „măsuri anunţate împotriva procurorului şi judecătorilor implicaţi în eliberarea de mandate de arestare în situaţia din Ucraina”, relatează AFP, citată de Agerpres.Rusia a anunţat luni declanşarea unei anchete penale împotriva procurorului şi a trei judecători ai CPI, după emiterea de către această jurisdicţie a unui mandat de arestare ce îi vizează pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova.Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate al Rusiei şi un obişnuit al declaraţiilor răsunătoare, i-a sfătuit în aceeaşi zi, potrivit media olandeze, pe Telegram pe judecătorii CPI „să privească atent cerul”, aluzie la capacităţile de atac ruse. „Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul”, a avertizat fostul preşedinte rus.Organismul legislativ al CPI a deplâns într-un comunicat „tentative de obstrucţionare a eforturilor internaţionale menite să garanteze responsabilitatea unor acţiuni interzise de dreptul internaţional general”.Adunarea Statelor Părţi a „reafirmat de asemenea deplina sa încredere în Curte”.Procurorul CPI, Karim Khan, care anchetează de peste un an asupra unor eventuale crime de război sau împotriva umanităţii comise în timpul ofensivei ruse, a declarat pentru AFP că numărul presupuselor deportări de copii ucraineni spre Rusia sau spre teritorii pe care ea le controlează „ajunge la câteva mii”.Potrivit Kievului, peste 16.000 de copii ucraineni au fost deportaţi spre Rusia de la declanşarea invaziei,

 » Aflați mai multe informații aici.