Dacian Cioloș nu renunță la ciolan: “Puterea trebuie împărțită. Noi dăm premierul, iar PNL ia Camera Deputaților și Senatul”
Liderii USR-PLUS susțin că puterea guvernului trebuie împărțită în coaliție, iar premierul Florin Cîțu trebuie să vină cu soluții. Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș a declarat, la o dezbatere între candidații la șefia formațiunii, că propune ca garanția îndeplinirii reformelor USR PLUS este ca formațiunea să dea viitorul premier, iar PNL să ia șefii Senatului și Camerei Deputaților.
„Sensul existenței politice a USR PLUS e de a schimba sistemul, de a-l moderniza și reforma. Dacă avem garanții că putem face aceste reforme are sens să rediscutăm de o reintrare la guvernare, dar asta presupune să ne luam aceste garanții. Vă lansez o idee provocatoare, cea mai bună cale să luăm această garanție este să le propunem celor de la PNL și UDMR să facem o propunere de premier. Este putere de împărțit, Senatul și Camera Deputaților sunt structuri cu putere așa încât poate exista un echilibru. Dacă nu vom avea garanția că putem face reforme, decât să fim un partid umbră al PNL-ului care face cu noi ce vrea, atunci mai bine ne gândim la opoziție”, a spus Cioloș.