Economie

De ce crește din nou prețul carburanților. “Fenomenul poate dura o lună, două, trei, dar la un moment dat se reduc stocurile”

Prețurile carburanților continuă să crească, de la o zi la alta, într-o curbă ascendentă care se menține deja de câteva săptămâni.După declanșarea războiului din Ucraina anul trecut, prețul petrolului a crescut peste cel real, după care a fost ajustat sub piață. Specialiștii în energie susțin că actuala creștere semnalează o revenire la un raport cerere-ofertă real al pieței din partea Arabiei Saudite.Cu toate acestea, deși până acum scumpirile au fost cauzate de redresări ale piețelor internaționale, riscurile pentru finalul anului vin și de la planurile de mărire a accizelor din partea Guvernului PSD-PNL.În medie, în data de 14 august 2023, un litru de motorină standard trece de 7 lei și 30 de bani, cu aproximativ 60 de bani mai mult față de jumătatea lunii iulie. Litrul de benzină standard trece, în toate stațiile din București, de valoarea de 7 lei.Fluctuațiile ascendente de preț au început pe data de 25 iulie, iar prețurile au crescut de la o zi la alta cu 5-10 bani sau mai mult, astfel că la 1 august valoarea unui litru de carburant ajungea deja la valoarea de 7 lei. Valoare unui plin pentru o mașină care folosește motorină a crescut cu aproximativ 20 de lei față de jumătatea lunii iulie, arată Euronews.De ce au crescut brusc prețurile carburanților”Prețul petrolului este singurul factor care a contribuit la creșterea prețurilor carburanților. Petrolul a crescut într-o lună jumătate de la circa 70 de dolari/baril Brent la circa 84-85, deci o creștere cu aproape 20%, care este un rezultat natural al pieței, în timp ce înainte era mult prea ieftin și nu reflecta situația reală de cerere și ofertă la nivel mondial. La 70 de dolari pe baril, era prea puțină producție ca să acopere cererea, iar diferența mondială între cerere și ofertă era semnificativă”, explică Bogdan Bernează, expert în energie.Acest ecart,

 » Aflați mai multe informații aici.