Social

De ce sunt adolescenţii din ce în ce mai violenţi? O analiză a unui specialist de la „Socola” pentru „Ziarul de Iaşi”

Pornind de la cazul de miercuri, 12 iulie, când un tânăr de 14 ani a fost înjunghiat pe stradă de un coleg mai mare, de 17 ani, care a fost prins ulterior de procurori, „Ziarul de Iaşi” a apelat la specialiştii de la Institutul de Psihiatrie „Socola” pentru a înţelege de ce sunt în creştere cazurile de violenţă în rândul adolescenţilor. Aceştia au explicat că numărul în sine al cazurilor violente raportate nu a crescut în mod deosebit, dar se remarcă o amplificare a gradului de violenţă şi a distribuirii acestora în mediul online. Dr. Bianca Augusta Oroian (FOTO) a încercat să explice, pentru publicaţia noastră, care sunt semnele unui adolescent violent şi cum putem să prevenim din timp unele deviaţii de comportament în familiile noastre.

Dincolo de problemele genetice, comportamentul violent e învăţat, adesea, din familie

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi l-au reţinut pe suspectul principal în înjunghierea tânărului de 14 ani. Aceştia spun că băiatul, mai mare, în vârstă de 17 ani, a acostat victima pe stradă, în cartierul Tătăraşi, în timp ce se plimba pe stradă cu prietena sa. Este cercetat pentru tentativă de omor, fiind internat în momentul de faţă la Institutul de Psihiatrie Socola, pentru o expertizare medico-legală cu privire la discernământul avut în momentul comiterii faptei. Sursele noastre au explicat că tânărul va fi audiat joia viitoare, până atunci urmând a rămâne internat.

Dr. Oroian spune că vorba din popor, „violenţa naşte violenţă”, se aplică şi astăzi: cel mai des, adolescenţii violenţi de astăzi au avut în copilăria lor un adult violent ca model.

„Copilul preia cu uşurinţă atitudini, emoţii şi chiar comportament de la adulţi. Această agresivitate, când vorbim despre ea, ne referim la acţiuni, comportamente menite să provoace un tip de suferinţă,

 » Aflați mai multe informații aici.