ActualitateInternational

Decizie fără precedent în Marea Britanie. Asistentele medicale intră în grevă: „Destul cu salariile mici”

Asistentele medicale britanice vor intra în grevă pe 15 şi 20 decembrie, o mişcare fără precedent în 106 de ani, ilustrând gravitatea crizei sociale din Regatul Unit, cu mişcări sociale în multe sectoare care nu s-au mai văzut de zeci de ani. „Asistentele medicale s-au săturat”, a spus Pat Cullen, secretarul general al sindicatului Royal College of Nurses (RCN).„Destul cu salariile mici, destul că nu putem acorda pacienţilor îngrijirile de care au nevoie”, a adăugat ea.Personalul votase pe 9 noiembrie în favoarea acestei greve fără precedent în istoria RCN, înfiinţat în urmă cu 106 ani. Acest sindicat a anunţat vineri două zile de acţiune, pe 15 şi 20 decembrie, după „respingerea negocierilor de către guvern”, potrivit AFP, citată de Agerpres. Potrivit estimărilor, salariul real al asistentelor medicale a scăzut cu 20% din 2010, în special din cauza crizei actuale a costului vieţii, inflaţia depăşind 11%. Salariul anual al unei asistente debutante este de 27.000 de lire sterline brut (31.400 de euro).Dar pentru ministrul sănătăţii, Steve Barclay, „acesta este o perioadă dificilă pentru toată lumea”, iar guvernul nu poate răspunde cerinţelor „inaccesibile” ale RCN care „reprezintă o creştere salarială cu 19,2%”.Un spital din patru a înfiinţat bănci de alimente pentru a sprijini personalul, potrivit NHS Providers, care reprezintă grupuri de spitale din Anglia.Această grevă intervine într-un moment în care sistemul public de sănătate (NHS), subfinanţat de ani de zile, este cufundat într-o criză gravă. Guvernul a anunţat o creştere a bugetului NHS de 3,3 miliarde de lire sterline anul viitor şi anul următor.Potrivit RCN, în Anglia, 47.000 de posturi de asistent medical sunt neocupate. Anul trecut, 25.000 de asistente sau moaşe care lucrau în sectorul public au plecat.„Salariile mici contribuie la deficitul de personal în Regatul Unit, ceea ce afectează siguranţa pacienţilor”, a acuzat sindicatul.Peste şapte milioane de persoane aşteaptă să primească tratament în spitalele britanice,

 » Aflați mai multe informații aici.