Actualitate

Dorinel Cosma (AUR): „Mai bine de 1,2 milioane de români cu salariu minim pe economie nu-și vor permite să plătească facturile”

Este nevoie de un efort diplomatic și de negociere, iar Guvernul trebuie să ceară Uniunii Europene prelungirea termenului de tranziție de la cărbune la energie verde. Declarația aparține senatorului AUR de Botoșani, Dorinel Cosma. În cadrul unei declarații politice, acesta a venit cu soluții pentru depășirea crizei energetice. Potrivit parlamentarului, este necesară accelerarea procesului de extragere a gazului din Marea Neagră și finalizarea aspectelor juridice ale Legii Offshore.

„Anul 2022 nu vine cu vești bune pentru România, creșterea îngrijorătoare al prețului energiei electrice, combustibului și gazelor de la sfârșitul lui 2021, au dus la o situație gravă din punct de vedere economic și social.

România se află deja într-un proces de decădere și destructurare economică generată de efectele distrugătoare ale crizei energetice reprezentată prin creșterea semnificativă a costurilor energiei și absența unor politici pe termen scurt, mediu și lung de punere în valoare.  Costurile prea mari ale energiei în industria românească, care a mai rămas și ea, și-a redus producția sau și-au încetat activitatea, printre ele se remarcă și unitățile de mare importanță ale industriei românești, Azomureș și Alro Slatina. Reducerea sau încetarea activității datorită incapacității de a suporta costurilor energiei au fost anunțate și de alte ramuri industriale: panificații, a medicamentelor, a procesării produselor de carne, lactate, contructoare de mașini etc. La nivelul IMM-urilor, sfârșitul anului trecut a fost unul de coșmar, peste 20 de mii de IMM-uri și-au pus lacătul pe ușă din cauza costurilor pre mari la energie. Închiderea lor au avut un efect devastator pentru mai bine de 50.000 de angajați, pierzându-și locul de muncă, întrând în statistica socială a creșterii bruște și necontrolate a ratei șomajului și a riscului de excluziune socială.

Consumatorul casnic este și va fi cel mai afectat de acestă criză energetică, tradusă prin creșterea prea mare a prețului la energie. Pensionarii, asistații sociali, mai bine de 1,2 milioane de români cu salariu minim pe economie nu-și vor permite să plătească facturile, riscând debranșarea de la gaze, energie electrică, energie termică.

Cauza? Guvernul Cîțu, prin incapacitatea sa de a gestiona un plan sau măsuri politice, economice și energetice privind liberalizarea pieței energetice, a avut efect negativ asupra cetățenilor. Respectarea promisiunilor coaliției de guvernare de a proteja categoriilor defavorizate prin creșterea veniturilor acestora ca și a programelor de investiții vor fi amânate prin reducerea colectării veniturilor bugetare a încetării activităților multor industrii.

Pe termen scurt este nevoie de un efort diplomatic și de negociere, guvernul trebuie să ceară Uniunii Europene prelungirea termenului de tranziție de la cărbune la energie verde, prin modernizarea minelor de pe Valea Jiului, în sensul posibilității utilizării în continuare a cărbunelui în producția de electricitate pentru sporirea ofertei interne și eliminarea importurilor de electricitate. Este necesar să apreciem că trebuie stopat procesul de dezafectare a Termocentralei energetice Mintia și realizarea unei modernizării prin înlocuirea combustibilului cărbune cu gazul natural. Totodată trebuie finalizată investiția hidroenergetică pe Jiu, ambele obiective energetice, prin producția lor vor contribui la reducerea importului de energie electrică.

În final este necesară accelerarea procesului de extragere a gazului din Marea Neagră și finalizarea aspectelor juridice ale Legii Offshore. Iar societățile energetice, autoritățile, agențiile etc., au devenit culcușul pe bani mulți al oamenilor de partid,  a sinecurilor, a fraților, surorilor și rudelor acestora, sufocând și prăbușind constant funcționalitatea și performanța reală a acestora, astfel, s-a ajuns ca doar considerentele de ordin politic să fie importante pentru numirea oricui într-o funcție, să impună până și portarii”, a declarat senatorul AUR de Botoșani, Dorinel Cosma.