Două povești de succes din tărâmul considerat comoara turistică a României
Despre Delta Dunarii se spun multe lucruri: că este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa, că are un farmec aparte, dar și că, pe alocuri, comunitățile de aici au rămas în urmă în ceea ce privește dezvoltarea și că ar fi nevoie de investiții făcute cu cap. La „Europa, mi-e bine, ți-e bine” descoperim ce s-a făcut și ce se mai poate face cu ajutorul banilor europeni în această zonă. Cel mai tânăr pământ românesc, Delta Dunării face parte, de trei decenii, din patrimoniul UNESCO, fiind considerată o rezervație a biosferei. Întinderi nemărginite de apă, mii de specii de plante și animale, locul oferă un spectacol al naturii, tocmai de aceea este atât de apreciat de fotografi din întreaga lume și mai ales de turiști. Este un labirint de lacuri și canale, care șerpuiesc printre cea mai mare suprafață compactă de stuf din lume.Pensionarul care a venit din celălalt capăt al țării ca să-și deschidă pensiune în DeltăPe una din micile bucăți de pământ l-am găsit pe Aurel Gliga. S-a mutat la Gorgova tocmai de la Satu Mare și și-a făcut aici o pensiune, cu ajutorul fondurilor europene. A accesat 200 de mii de euro. Bărbatul spune că n-a fost așa de complicat:„Am venit la pescuit din ’96 în zonă și am încercat și am reușit. A fost foarte simplu. M-am retras la pensie și e o chestie pe care îmi place să o fac. Îmi place să socializez. Vin oameni de toate felurile, din toată țara. Inclusiv de afară, dar acum, cu pandemia, circulă mai greu. Am accesat fonduri, am cumpărat terenul aici în 2016. Am făcut un proiect care se încadrează aici, în zonă. Am studiat foarte bine programul de la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – n.r.), l-am învățat. M-am informat despre condițiile de muncă de aici.
» Aflați mai multe informații aici.