Dr. Emil Anton, singurul candidat la funcţia de manager la Maternitatea „Elena Doamna”: ce îşi propune să facă
Concursul fără miză de la Maternitatea Elena Doamna din Iaşi se apropie de sfârşit: dr. Emil Anton, managerul interimar, este singurul candidat pentru ocuparea postului. Ironia este că, sub pretextul GDPR, a fost anonimizată candidatura sa, i s-a dat un număr de dosar, a fost declarat admis, inclusiv de pe proiectul de management depus au fost scoase toate datele de identificare.
Dar fişierul încărcat pe site-ul maternităţii poartă numele „anton_manager_Redacted” şi conţine o amplă descriere a perioadei 2012 – 2014, descrisă ca fiind una în care „s-au aplicat ştiinţific principiile manageriale de ultimă oră”. În perioada respectivă, maternitatea a fost condusă de dr. Emil Anton, fiind dat afară în 2014 în urma unui scandal.
De altfel, planul managerial începe cu descrierea perioadei 2012 – 2014 şi a investiţiilor pe care susţine managerul că le-a realizat în perioada respectivă.
„Cea mai importantă realizare a fost intabularea ca spaţiu public a acestui spital care era subiectul retrocedării către Fundatia «Caritatea» şi către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România conform adresei nr. 701002 / C / 19.08.2008”, spune managerul. Retrocedarea între timp a fost finalizată, în ciuda demersurilor sale din urmă cu zece ani.
În planul său de management, dr. Emil Anton menţionează, la capitolul Ameninţări din analiza SWOT că Institutul Regional de Oncologie este un contracandidat fiindcă „a preluat toată patologia oncologică”.
Tot acolo, managerul interimar a identificat dezvoltarea puternică a sectorului de sănătate, costurile ridicate ale îngrijirilor, subfinanţarea CAS, faptul că sunt multe fluctuaţii legislaţie, dar şi „riscul pierderii resurselor umane în favoarea sectorului privat şi a Comunităţii Europene”.
Managerul îşi propune să amenajeze spaţii noi, să identifice circuite funcţionale pentru spaţiile existente, să doteze cu aparatură spitalul, să identifice unde vor fi amplasate cabinetele nou create,
» Aflați mai multe informații aici.