Actualitate

Droguri CRISTAL de 600.000 de euro, găsite la un control în trafic, în Brăila, sub scaunul șoferului și-n roata de rezervă

Au fost descoperite 30 de kilograme de droguri CRISTAL, incriminate mai dur din martie 2023. 

” La data de 1 septembrie 2023, în urma activităților investigative și de cercetare efectuate într-un dosar penal pe linia combaterii traficului de droguri de mare risc, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism, pe raza județului Brăila, în zona haltei C.F.R. Surdila Găiseanca, în care se aflau trei bărbați, toți cu domiciliul în municipiul Brăila, cu vârstele de 49, 26 și 19 ani. La volan se afla bărbatul, de 49 de ani.

La controlul autoturismului au fost găsite în total 30 de kg de substanță de tip Cristal, substanță susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de mare risc. 10 kg au fost găsite sub scaunul de la șofer, iar 20 de kg în roata de rezervă. 

Valoarea pe piață a acestui drog, care urma să fie comercializat în județele Galați și Brăila, cunoscut sub denumirea de 3 CMC este de aproximativ 600.000 euro, iar, la nivel național, această captură este cea mai mare până în prezent. 

Substanța 3 CMC a fost introdusă sub control prin modificare legislativă în martie 2023 și este asimilată drogurilor de mare risc (la fel ca și cocaina, heroina sau mefedrona). Pe piața neagră substanța se poate găsi în formă pură sau multiplicată cu substanțe precum glucoza,

 » Aflați mai multe informații aici.