Actualitate

După AUR, și PSD anunță moțiune de cenzură. George Simion:”Hai să ne punem toți semnătura pe o moțiune. Obiectivul este plecarea lui Florin Cîțu”

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a fost prima care a anunțat că depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Liderul AUR, George Simion, a anunțat că lista de semnături este deschisă oricărui politician, indiferent de culoarea partidului.

Marcel Ciolacu a anunțat că și PSD va depune moțiune de cenzură, asta după ce ar fi vrut să aștepte alegerile interne din PNL din data de 25 septembrie.

Declarațiile partidului USR-PLUS se schimbă de la o oră la alta, dacă inițial s-a cerut demisia premierului Florin Cîțu și inițierea unei moțiuni de cenzură diferită de cea a partidului AUR, acum, Dan Barna a declarat că USR-PLUS semnează moțiunea de cenzură a partidului AUR.

George Simion, liderul AUR, a cerut partidelor o înțelegere pe moțiune, în contextul în care PSD, USR-PLUS și AUR au împreună destule voturi pentru a răsturna Guvernul Cîțu.

“E nevoie de o opoziție hotărâtă. Dacă USR vor să treacă în opoziție, apreciez poziția lor. Acum zece minute am avut o discuție cu domnul Moșteanu în sensul de a strânge semnături de la cei care vor să îl vadă plecat pe domnul Cîțu. Ce contează textul? E o aberație. E nevoie de o moțiune comună a tuturor celor care vor să plece Guvernul Cîțu. AUR are 42 de moțiuni, USR are 80 și PSD are 160. Sunt destule semnături ca moțiunea să treacă, da nu știu cine se află în spate. Hai să ne punem toți semnătura pe moțiune”, a declarat George Simion.