Opinii

După decenii în rol de slugă a Moscovei, România a ajuns să fie o amenințare pentru Rusia

  • Expert militar: Țara noastră și-a asumat, în cadrul NATO, acest rol. După Statele Unite, Marea Britanie, cea mai angajată în ajutorarea Ucrainei, vin cele două țări aflate pe culoarele nordic și sudic de transport, adică Polonia și România.
  • Compania Pro Optica a realizat turele pentru zeci de blindate turcești, care au fost transferate în Ucraina, pe calea ferată, prin Bacău, la începutul anului.
  • În această vară, Ucraina a trecut printr-o mare criză de muniție. România s-a implicat activ în rezolvarea acesteia.
  • Wall Street Journal: Se fac eforturi pentru extinderea producției de muniție în toată Europa. Germania va cofinanța renovarea și extinderea unei fabrici din epoca sovietică, aflată în România.
  • Discreția planificată a oficialilor români cu privire la sprijinul militar acordat Ucrainei a fost minată, pe de-o parte, de ruși, supărați că țara noastră e atât de implicată, dar și de Kiev, care a anunțat că România a primit comenzile de armament necesare Ucrainei pentru anul 2023.

În 6 ianuarie, un transport de zeci de vehicule blindate Kirpi, fabricate în Turcia, urcate pe platformele unui tren de marfă și acoperite cu prelate de camuflaj, a fost observat trecând prin gara din Bacău.

Transportul face parte din noul val de livrări de arme pentru Ucraina destinat ofensivei de primăvară.

Începând din luna noiembrie, anul trecut, au apărut tot mai multe dovezi și mărturii despre participarea consistentă a țării noastre la sprijinul acordat de aliați Ucrainei pentru a respinge forțele ruse dincolo de graniță.

În ciuda faptului că reprezentanții Guvernului și președintele nu fac nicio referire la ajutorul militar dat de țara noastră, acesta pare a fi unul important, atâta vreme cât i-a scos din sărite pe oficialii ruși.

„România și-a asumat, în cadrul NATO, acest rol. După Statele Unite, Marea Britanie, cea mai angajată în ajutorarea Ucrainei, vin cele două țări aflate pe culoarele nordic și sudic de transport, adică Polonia și România. Ucraina respiră prin aceste culoare ca prin doi plămâni, care o țin în viață. Discreția este foarte bună din partea noastră, dar rușii știu și de aceea reacționează”, a spus comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu, în exclusivitate pentru Spotmedia.ro. 


Sprijin multidimensional

Declarația lui Valeri Gherasimov, șeful de stat major al armatei ruse, care a nominalizat România, într-o întâlnire cu atașații militari acreditați la Moscova, ca fiind a patra țară în ce privește ajutorul militar oferit Ucrainei, după SUA, Marea Britanie și Polonia, nu a trecut neobservată la București, mai ales că această referință venea în contradicție cu discreția cultivată cu asiduitate de oficialii de la noi.

Klaus Iohannis se referă la ajutorul acordat Ucrainei ca un „sprijin consistent și multidimensional”,

 » Aflați mai multe informații aici.