Economia Chinei, într-o scădere istorică. Ce înseamnă deflația de pe piața asiatică pentru economia europeană

În timp ce Uniunea Europeană, SUA și multe alte state de pe glob fac eforturi să oprească evoluția ratei inflației, economia Chinei se confruntă cu o situație opusă, și anume fenomenul de deflație.Prețurile de consum au fost în cădere pentru prima dată după mai bine de doi ani, cheltuielile a scăzut drastic atât în rândul populației, cât și în mediul de afaceri, iar în acest context, a doua economie a lumii se chinuie să aducă nivelul cererii la valori mai bune. Pe piețele americane și europene, riscurile au început imediat să fie speculate de economiști și să se resimtă pe piață.Piețele bursiere au înregistrat scăderi și discuțiile dintre liderii americani și chinezi pe subiectul comerțului de mărfuri au devenit mai tensionate. Prețurile mai mici din prezent pentru mărfurile chinezești nu vor fi un prilej de bucurie pe termen lung, susțin economiștii străini, deoarece pot duce la amplificări ale inflației în statele blocului comunitar.Deși majoritatea economiilor au raportat creșteri ale consumului după pandemie, cererea ridicată pentru produse și servicii cuplate cu rezervele limitate, alături de criza energetică și războiul din Ucraina au determinat o creștere a prețurilor, însă acest fenomen nu a avut loc și în China.George Magnus, consultant asociat pentru Oxford China Centre a declarat pentru BBC că deflația se referă la o scădere susținută a prețurilor, în aceeași măsură în care inflația comportă o creștere în acest sens. Expertul a declarat că circuitul ridicat de știri legate de China din ultima perioadă este direct legat de lansarea raportului Consumer Price Index din partea Biroului de Statistică al Chinei în iulie, care a dovedit o scădere a indicilor economici, pe fondul faptului că în aceeași perioadă a anului trecut prețurile pentru mai multe mărfuri (mai ales tarifele pentru carnea de porc en-gros, au înregistrat creșteri, iar în anul acesta au rămas intacte sau au scăzut.Financial Times a sesizat faptul că autoritățile chineze au exercitat o presupusă presiune asupra unor economiști locali de renume pentru a evita discutarea tendințelor negative din economie,
» Aflați mai multe informații aici.