Economie

Emil Boc și-a luat straița și a ieșit la cumpărături în piața volantă

Primarul Clujului, Emil Boc, a mers din nou la cumpărături în piața volantă, amenajată în apropierea stadionului Cluj Arena.
Edilul i-a invitat pe clujeni, ca de fiecare dată, să-și facă cumpărăturile de la producătorii locali.

“Am fost astăzi la piața volantă din zona centrală pentru cumpărăturile obișnuite în acest sezon. Am găsit roșii bune, porumb, murături de calitate și multe altele”, a scris, sâmbătă, pe contul său de Facebook.

Sâmbătă, 29 iulie, piața volantă din zona Parcului Stadion a fost relocată pe Splaiul Independenței, iar până pe 9 august va fi amplasată, după cum urmează:

– marți, 1 august și miercuri, 2 august, în parc industrial Tetarom I, între orele 13:00-19:00;

– sâmbătă, 5 august, în parc industrial Tetarom I, între orele 07:00-16:00;

– marți, 8 august și miercuri, 9 august – pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, între orele 13:00-19:00.

Primăria Cluj -Napoca anunțat săptămâna aceasta deschiderea unei noi piețe volante (detalii aici), în colaborare cu Consiliul Județean Cluj și Asociația Produs de Cluj , în incinta Parcul Industrial Tetarom I (în proximitatea clădirii A2, strada Tăietura Turcului nr. 47). Noua piață volantă se desfășoară sub egida Produs de Cluj și are loc în fiecare zi de miercuri, între orele 13:00-18:00.

Pe lângă cele de mai sus, în municipiul Cluj -Napoca funcționează și piața volantă din cartierul Gheorgheni (strada Unirii fn, capătul liniei 3), în fiecare zi de joi în intervalul orar 12:00-19:00.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

 » Aflați mai multe informații aici.