Economie

Fabrică de medicamente de 48 de milioane de euro la Turda

Fabrica va fi construită în Parcul Industrial Arieş din Turda. Aceasta va avea peste 30.000 de metri pătrați și peste 350 de angajați.
Parcul Industrial Arieş din Turda va beneficia de o nouă investiție. Compania de produse farmaceutice Stada România, subsidiara grupului Stada Arzneimittel AG, anunţă o investiţie de 48,3 milioane într-o fabrică de medicamente, relatează news.ro.

Termenul de finalizare a facilității de producție este octombrie 2024. Fabrica ar urma să aibă o echipă de 375 de angajaţi cu experienţă în industria farmaceutică.

„Am ales Turda pentru că este o localitate situată în inima unei regiuni importante din punct de vedere strategic pentru Grupul Stada. Este aproape de depozitul nostru din Timişoara, finalizat tot în acest an, aproape de unităţile de producţie Stada din Serbia, precum şi de laboratorul nostru de testare ce deserveşte grupul Stada la nivel global. Amplasarea geografică a fabricii oferă în egală măsură legături rapide pentru transportul către toate pieţele europene”, subliniază Mihai Fugarevici, directorul general al Stada România.

„Proiectul de tip greenfield este parţial susţinut în implementarea sa de Guvernul României, printr-o contribuţie de ajutor de stat”, mai precizează compania într-un comunicat.

Noua unitate de producţie şi ambalare va cuprinde iniţial 9 linii tehnologice de ultimă generaţie pentru produse în doză solidă (capsule şi tablete), cu o capacitate de 100 milioane pachete pe an. Suprafaţa totală a unităţii este de aproximativ 30.000 mp şi permite o extindere rapidă a liniilor de producţie până la un număr de 12.

Suprafața terenului achiziționat de Stada este de 100.000 mp, care permite o dezvoltare ulterioară a facilităţilor de producţie, prin construcţia unor noi clădiri, în funcţie de cererea pieţei şi raportat la nevoile de dezvoltare continuă a companiei.

Produsele finite din unitatea din Turda –

 » Aflați mai multe informații aici.