Economie

Fără Gazprom nu se poate în Europa

În criza ucraineană, Kremlinul folosește livrările de gaz ca armă politică. Ce putere are concernul energetic rusesc Gazprom în Europa? Bernd Riegert relatează din Bruxelles.Citeste toate textele scrise de Bernd Riegert (DW) pentru Ziare.comConcernului Gazprom îi merge bine, chiar foarte bine. Șeful companiei Alexei Miller a anunțat la începutul lunii ianuarie că 2021 a fost un an-record pentru Gazprom, atât în producerea de energie, cât și în ceea ce privește profiturile din vânzări.Cererea în creștere și prețurile tot mai mari la gaz și țiței înseamnă că rublele curg în vistieria gigantului energetic rus. Acționarii Gazprom au aşadar motive să se bucure.Statul rus controlează majoritatea acțiunilor Gazprom și decide cursul urmat de concern. Acționari Gazprom sunt însă și firme germane, de exemplu furnizorul de energie E.ON și mulți alți investitori mai mici.Între Gazprom și Kremlin există o legătură deosebit de strânsă. Președintele de durată al Gazprom Alexei Miller este un prieten vechi al președintelui rus Vladimir Putin, ceea ce înseamnă că Putin se află practic mereu în consiliul de supraveghere și în cel de administrație al Gazprom. Compania este cel mai mare producător de gaze naturale din lume, are aproape 500.000 de angajați și susține că deține și cele mai mari rezerve de gaz din lume în Rusia.Gazprom domină exportulPuterea de piață a Gazprom în Europa rezultă din monopolul deținut de concernul rus. Potrivit legilor rusești, doar Gazprom are voie să utilizeze conductele pentru export. Ceea ce face ca această firmă să fie de decenii cel mai mare furnizor de gaz din Uniunea Europeană.Aproximativ 43% din gazul natural folosit în UE vine din Rusia. Restul vine din Norvegia, din livrări de gaz lichefiat din Orientul Apropiat și SUA, precum și din Algeria și Libia, conform autorității europene de statistică Eurostat.Cota de piață a gazului rusesc diferă însă masiv de la țară la țară în interiorul blocului comunitar.

 » Aflați mai multe informații aici.