Actualitate

Florin Cîțu: “Nu contează că a făcut treabă. Octavian Berbeceanu este demis pentru că a pierdut sprijinul USR-PLUS”

Numirile politice îl macină pe Florin Cîțu. Depolitizarea instituțiilor se va face după criterii bine stabilite. de către Florin Cîțu, bineînțeles. Șeful Gărzii de Mediu, un om numit de USR-PLUS, a reușit să scoată la suprafață o instituție demult uitată de români. Prim-ministrul a decis să îl demită pe Octavian Berbeceanu doar pentru simplu fapt că a fost numit de USR-PLUS. Pentru premier nu contează că avea experiență în domeniu, dar mai ales că făcea treabă.

“Domnul Berceanu a fost numit politic şi nu l-am demis eu, de fapt, i-a fost retras sprijinul politic atunci când USR a ieşit de la guvernare, aşa cum a fost retras, spre exemplu, dacă ţineţi minte, prefectul Bucureştiului, domnul Berbeceanu. Era de la PNL, dar când a venit noua coaliţie imediat a fost înlocuit cu o persoană de la USR, pentru că acesta a fost algoritmul politic. În acest moment, toţi cei care au fost numiţi politic în coaliţie, în momentul în care li s-a retras sprijinul politic trebuie să fie înlocuiţi.

Am văzut discuţiile în spaţiul public şi aici trebuie să facem iarăşi o precizare: nu a fost numit nimeni în locul domnului Berceanu, doar atribuţiile au fost delegate adjunctului domnului Berceanu care era acolo din martie, împreună cu domnul Berceanu, lucrau împreună şi niciodată nu am primit de la domnul Berceanu vreun semnal că adjunctul domniei sale nu ar fi capabil să ducă mai departe sau să facă lucrurile.”, spune Florin Cîțu.