Forțele Navale Române: România va asigura, pentru prima dată, comanda grupării navale NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană ~ InfoPrut
Forțele Navale Române vor asigura, pentru prima dată, comanda grupării navale care acționează în cadrul Operației NATO „Sea Guardian” și coordonarea misiunilor de patrulare din Marea Mediterană, prin intermediul statului major ambarcat la bordul fregatei „Regina Maria”, au anunțat Forțele Navale Române într-un comunicat, transmite caleaeuropeana.ro.
Fregata „Regina Maria”, cu un echipaj alcătuit din 243 de militari, un elicopter IAR 330 Puma Naval și un detașament de forțe pentru operații speciale (FOS), a plecat duminică, 29 august, din portul militar Constanța, pentru a participa timp de patru săptămâni la Operația NATO „Sea Guardian” (OSG), precizează sursa citată.
În luna septembrie a acestui an, fregata „Regina Maria” va executa misiuni de consolidare a securității maritime a flancului sudic al NATO, prin supravegherea traficului naval și prin descurajarea unor potențiale amenințări în zona de responsabilitate.
Pe timpul misiunii, sunt planificate două escale, una în portul Augusta (Italia), unde se va desfășura ședința de planificare pentru stabilirea modului de acțiune pe mare, iar cea de-a doua escală va avea loc în portul Valetta (Malta), la sfârșitul misiunii, pentru evaluarea acesteia.
Cei cinci ani consecutivi de participare la OSG, începând cu anul 2017 și până în prezent, au contribuit la consolidarea capacității Forțelor Navale Române de a răspunde rapid și eficient la întregul spectru de amenințări, inclusiv hibride, în vederea creșterii rezilienței, element central al apărării colective.
OSG este o operație de securitate maritimă (maritime security operation/MSO) derulată în prezent în Marea Mediterană și constituie răspunsul NATO la evoluțiile mediului de securitate.