Fostul ministru Stelian Ion se ia la „trântă” cu Klaus Iohannis. „Preşedinte eşuat, stat eşuat”
Prezent joi la Cernavodă, preşedintele României, Klaus Iohannis, a făcut referire şi la fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion.Întrebat de unul dintre jurnalişti despre acuzațiile USR că ar fi cel care a declanșat criza, în contextul în care fostul ministru al Justiției Stelian Ion susține că președintele a cerut demiterea sa, Iohannis a spus că acesta „a fost dat afară pentru că nu a făcut nimic”.Replica lui Stelian Ion nu a întârziat să apară. Acesta a postat un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook prin care trage o singură concluzie. În opinia sa, Iohannis este un preşedinte eşuat şi automat statul este eşuat.„Klaus Iohannis ar trebui să își scoată din vocabular zilele acestea câteva cuvinte: cinism, orgoliu, țâfnă. Și asta nu pentru că le folosește la adresa USR-PLUS, ci pentru că, de fapt, se autocaracterizează, sunt cuvintele care îi descriu cel mai fidel propria prestație din ultima vreme.E bine că a avut minima decență să nu nege că mi-a sugerat explicit să renunț la proiectul de desființare a SIIJ aflat la vot în Senat pentru a relua acest demers la calendele grecești, odată cu noile legi ale justiției (blocate tot de echipa lui câștigătoare). Risca să se afunde prea mult în minciună. În rest, felul cum atacă încontinuu USR-PLUS ne demonstrează clar ce intenții a avut de la bun început: refacerea mascată a USL-ului (PNL și PSD fiind partidele „mature” la care face referire) și crearea unui climat de liniște și siguranță pentru tocarea discreționară a bugetului statului și banilor europeni, fără ca procurori curioși să pună prea multe întrebări. Președinte eșuat, stat eșuat”, a declarat fostul ministru al justiţiei, Stelian Ion.
» Aflați mai multe informații aici.