ActualitateInternational

Francezii își abandonează pe stradă animalele de companie, înaintea sau în timpul vacanțelor. Adăposturile trag un semnal de alarmă

Organizațiile pentru salvarea animalelor din Franța spun că adăposturile au ajuns la „saturație”, după numărul-record de animale de companie abandonate în această vară, relatează The Guardian. Peste 100.000 de animale de companie sunt abandonate în Franța în fiecare an, mai mult de jumătate dintre ele fiind părăsite chiar înainte sau în timpul vacanțelor de vară, când sunt adesea lăsate în apropierea rutelor care duc spre coastă sau către alte destinații de vacanță din țară. Vara trecută, 60.000 de animale de companie au fost abandonate, iar cei implicați în salvarea animalelor spun că cifra este de așteptat să fie mai mare în acest an.Societatea pentru Protecția Animalelor (SPA) a tras un semnal de alarmă săptămâna trecută, făcând apel la donații pentru a ajuta adăposturile „saturate”, care au luat deja în grijă 12.000 de animale de la începutul verii.„Multe adăposturi nu dispun de spațiu nelimitat, și își extind treptat facilitățile, pentru a încerca să salveze cât mai multe animale. În fiecare an, adăposturile își dublează eforturile pentru a face față acestor abandonuri, salvând animalele în pericol. Astăzi, situația este alarmantă”, a transmis SPA într-un comunicat. „Trebuie urgent să salvăm, să hrănim și să îngrijim toate victimele abandonului și abuzului”. Sute de alte adăposturi pentru animale, conduse de asociații private, inclusiv 30 Millions d’amis (30 de milioane de prieteni) și Fundația Brigitte Bardot, au raportat, de asemenea, o creștere a numărului de animale de companie abandonate.Organizațiile pentru salvarea animalelor spun că rata mare de abandon are mai multe cauze: inflația a deteriorat veniturile familiilor, care se confruntă acum cu facturi uriașe la utilități, în timp ce și hrana animalelor de companie și serviciile veterinare s-au scumpit. Aceste cauze au dus și la reducerea numărului de adopții.Un sondaj realizat în noiembrie anul trecut a constatat că 18% dintre familiile franceze au renunțat la planurile de a adopta un animal în acest an,

 » Aflați mai multe informații aici.