Actualitate

Guvernul Cioloş a fost respins la votul din Parlament

Guvernul Cioloș a fost respins la votul din Parlament. Au fost 343 de senatori și deputați prezenți, 272 voturi, 0 voturi anulate, 88 de voturi „pentru” și 184 de votri „împotrivă”.Potrivit unor surse, în afară de cei 78 de parlamentari ai USR (doi au fost absenți) ar fi votat zece parlamentari de la PNL și minorități.  Pentru ca guvernul propus să fie învestit de Parlament era nevoie de minimum 234 de voturi “pentru”.Președintele PNL Florin Cîțu a scris, miercuri, un mesaj pe Facebook, imediat după respingerea Guvernului Cîțu în Parlament, în care spune că „România are nevoie urgentă de un guvern” și că acesta poate fi format „în jurul Partidului Național Liberal”. „Votul de azi al Parlamentului a arătat că majoritatea parlamentară care a demis un guvern n-a reușit să și construiască unul. Majoritatea din 5 octombrie a avut ocazia să demonstreze că are o soluție pentru țară, dar ea a demonstrat că n-are niciuna. Țara se află într-o situație pandemică foarte grea, cu un număr record de noi infecții și de decese. O astfel de situație reclamă responsabilitate și compromisuri pentru rezolvarea crizei politice”, scrie Florin Cîțu.Premierul demis spune că „se poate face foarte rapid” un guvern și că PNL va acționa „cu maturitate și cu responsabilitate”.„România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal. Asigurăm deja guvernarea interimară a țării, împreună cu partenerii de la UDMR, iar trecerea spre un guvern cu puteri depline, având în continuare PNL ca forță principală, se poate face foarte rapid și fără nicio perioadă de adaptare. PNL își asumă deschiderea discuțiilor cu forțele politice parlamentare, cu excepția AUR, în vederea creării rapide a unei majorități și a unui guvern. Vom acționa cu maturitate și cu responsabilitate, fără vanități și fără orgolii,

 » Aflați mai multe informații aici.