Actualitate

Igor ,,Nostradamus” Dodon: Guvernul Gavrilița va demisiona

Guvernul Gavrilița ar urma să fie demis până la sfârșitul anului curent sau începutul anului 2022, pe fonul nemulțumirilor din societate. De această părere este Igor Dodon, liderul PSRM, care prevede că oamenii vor ieși la proteste din cauza scumpirilor din ultima perioadă.

Mai mult, acesta a comparat actuala guvernare cu „niște dictatori” și s-a arătat convins că atunci când vor fi organizate proteste în masă, Maia Sandu va cere demisia Guvernul de la Chișinău.

Ce fac dictatorii încă de pe timpul Imperiului Roman? Se spune că trebuie să oferi pâine și circ, apoi iată actuala Guvernarea nu va putea da pâine. Ei au nevoie de circ. Numiți-mi cel puțin un domeniu în care avem tendințe pozitive?! (…) Dezamăgirile cresc. În general, consider că actualul Guvern va demisiona la finele acestui an sau la începutul anului viitor, atunci când nemulțumirile vor crește. Totul este în fierbere acum, iar oamenii își spun nemulțumirile la bucătărie. Dar când vor începe protestele celor flămânzi, iar acest lucru se va întâmpla foarte curând. Vedem că se scumpesc produsele petroliere, pâinea, medicamentele. Când oamenii nu vor mai avea cu ce plăti gazele, iar energia electrică le va fi tăiată din cauza restanțelor… Oamenii nu vor avea cu ce să-şi hrănească copiii, atunci vor ieși la proteste. Când oameni vor ieși la proteste, Maia Sandu va cere demisia actualului Guvern pentru a calma spiritele. Actualmente, guvernarea vrea să înlocuiască lipsa pâinii cu circul. Din acest motiv actuala guvernare vrea să înlocuiască procurorul general”, a declarat Dodon pentru presa de la Chișinău.

Amintim că, în urma alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a pierdut puterea în R. Moldova, trecând în opoziție parlamentară. Victoria a fost obținută de Partidul Acțiune și Solidaritate, care deține majoritatea în Parlamentul de la Chișinău.

 » sursa: www.infoPrut.RO