Actualitate

ÎNFRÂNGERE ZDROBITOARE PENTRU GUVERNUL CÎȚU! Moțiunea a trecut cu 281 de voturi

Moțiunea de cenzură depusă de PSD a trecut în Parlament fiind votată în unanimitate de 281 de parlamentari. Astfel, a fost demis premierul Florin Cîțu și, implicit, Guvernul Cîțu.Președintele USR-PLUS, Dacian Cioloș,  a reacționat, marți, la demiterea în Parlament a Guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură – „Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră”, a scris președintele USR pe Facebook. Cioloș spune că Florin Cîțu a sacrificat o coaliție funcțională pentru a câștiga puterea în partid și că partidul pe care îl conduce este pregătit să reia discuțiile în condiții civilizate și rezonabile dar că așteaptă o propunere realistă de coaliție guvernamentală”.„Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră și iată că, astăzi, demiterea a avut loc. E important ca din acest moment criza politică provocată de premierul Cîțu să se încheie cât mai repede. Pe cetățeni îi interesează ca cineva să se gândească la ei și nu la putere, de dragul puterii. Oamenii se luptă azi cu scumpiri, pandemie, un sistem sanitar ajuns la limită, nesiguranța cu privire la rămânerea școlilor deschise. Toată lumea știe că avem o problemă sistemică, că încrederea în stat a ajuns la cote minime, iar situația este absolut dramatică.”, a scris printre altele Dacian Cioloș pe pagina sa oficială de Facebook.Urmează ca joi toate formațiunile politice din Parlament să se consulte cu președintele Klaus Iohannis și să vină cu propuneri pentru un viitor premier.Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut și el o reacție virulentă imediat după numărarea votului.”Moțiunea a trecut cu 281 de voturi pentru. Am fost susținuți de parlamentarii de la AUR și de la USR-PLUS. Era necesar ca acest guvern condus de Florin Cîțu să plece acasă. În cei 30 de ani post-decembriști nu a avut niciodată de aface cu un guvern mai iresponsabil și mai cinic cum a fost acest guvern.

 » Aflați mai multe informații aici.