ActualitateInternational

Întâlnire misterioasă între viitorul ambasador al SUA la Moscova și omologul său rus din Washington

Viitorul ambasador al Statelor Unite la Moscova, Lynne Tracy, a avut marţi o întrevedere cu şeful misiunii diplomatice a Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, transmite Reuters. Lynne Tracy, diplomat de carieră, a fost confirmată în postul de ambasador în Rusia de Senatul american în decembrie şi, potrivit lui Price, va pleca la Moscova în zilele următoare.El a refuzat să dea detalii despre discuţie, dar a spus că ambasadorii nu au vorbit despre „nicio formă de reglementări negociate” ale conflictului din Ucraina. Lynne Tracy „se află în proces de a avea consultări cu birouri şi indivizi aici, la Washington, şi, în acest caz, a avut o ocazie de a avea o discuţie cu ambasadorul Antonov”, a explicat Price. Lynne Tracy, fost ambasador în Armenia şi adjunct de şef de misiune la Moscova între 2014 şi 2017, îşi preia postul într-un moment în care relaţiile ruso-americane se află în cel mai de jos punct de la sfârşitul Războiului Rece, notează Agerpres.Tracy îi urmează lui John Sullivan, care a părăsit Moscova în septembrie, după ce fusese numit de fostul preşedinte Donald Trump şi menţinut în post de Joe Biden.Pe fondul deteriorării relaţiilor bilaterale, Washingtonul şi Moscova s-au aflat într-o dispută şi în privinţa personalului ambasadelor lor din cele două capitale, criticându-se reciproc pentru impunerea de restricţii.Cu câteva luni înaintea plecării sale, John Sullivan a îndemnat Rusia să nu închidă ambasada SUA. Price a reiterat miercuri importanţa canalelor de comunicare.„Am fost clari în ce priveşte dorinţa noastră de a menţine deschise canale de comunicare cu Rusia. Avem o ambasadă la Moscova, ea se află sub constrângeri din cauza presiunii şi a limitărilor pe care i le-a impus Kremlinul”, a spus purtătorul de cuvânt.„Există canale de comunicare deschise. Folosim aceste canale pentru a transmite poziţia noastră în probleme care sunt de prioritate maximă pentru noi”,

 » Aflați mai multe informații aici.