Joe Biden este nevoit să renunțe la măsura vaccinării obligatorie în cazul companiilor mari din SUA

Joe Biden este nevoit să renunțe la măsura vaccinării obligatorie în cazul companiilor mari din SUA

Administraţia preşedintelui Joe Biden a retras oficial marţi măsura vaccinării obligatorie în companiile cu peste 100 de angajaţi, luând act de veto-ul emis de Curtea Supremă a Statelor Unite, scrie AFP. Administraţia pentru Sănătate şi Securitate în Muncă din SUA a anunţat această retragere într-un scurt comunicat fără a menţiona decizia Înaltei Curţi care nu i-a lăsat de ales.Ea a precizat că „încurajează cu tărie angajaţii să se vaccineze împotriva pericolelor permanente reprezentate de COVID-19 la locul de muncă”, potrivit Agerpres.În Statele Unite, unde virusul a făcut peste 870.000 de morţi, doar 63% din populaţie este complet vaccinată din cauza diviziunilor politice foarte marcante asupra acestei probleme. După luni de zile în care a încercat să-i convingă pe reticenţi, democratul Joe Biden a anunţat în septembrie că doreşte să facă vaccinarea obligatorie pentru angajaţii marilor companii, sectorul medical şi funcţionarii federali.În ţara libertăţilor individuale, decizia sa a fost imediat denunţată ca un abuz de putere de către aleşii republicani şi de către o parte a mediului economic, care au sesizat justiţia.La 13 ianuarie, Curtea Supremă le-a dat dreptate în privinţa celor aproximativ 84 de milioane de persoane angajate în marile companii. Pe de altă parte, a validat obligaţia de vaccinare pentru angajaţii structurilor sanitare care beneficiază de fonduri federale.Marţi, aleşii republicani au salutat retragerea măsurii în sectorul privat. „Administraţia Biden se înclină în faţa realităţii şi în cele din urmă respectă Constituţia”, a scris pe Twitter senatorul Josh Hawley (Missouri). Editor : A.C.

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!