ActualitateInternational

Justiţia europeană clasează cazul minei de cărbune de la Turow. Polonia și Cehia au ajuns la un acord în privința ei

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anunţat marţi că a încetat procedura în derulare privind mina de cărbune de la Turow, din Polonia, după un acord convenit la 3 februarie între Varşovia şi Praga. CJUE a emis pe 4 februarie un „ordin de radiere” a acestui caz, „în urma unui acord amiabil între Republica Cehă şi Polonia”, a anunțat instanţa europeană pe Twitter, potrivit Agerpres.Comisia Europeană a anunţat de asemenea marţi că a informat Polonia că va reţine din fondurile europene care urmează a-i fi oferite o amendă pentru nerespectarea unei decizii a Curţii de Justiţie a UE, ceea ce reprezintă o premieră.În mai 2021, Curtea de Justiţie a UE a dispus ca guvernul polonez, în cadrul unei decizii provizorii (de urgenţă), să închidă mina de la Turow, din cauza efectelor nocive pentru mediu, în aşteptarea unei decizii pe fond. În septembrie, instanţa a ordonat ca Varşovia să plătească o penalitate de 500.000 de euro pe zi până la închiderea minei.Penalităţile sunt aplicate chiar dacă Varşovia şi Praga au ajuns la un acord în privința minei.„Prin această compensare, Comisia îşi respectă obligaţia legală de a recupera sancţiunile financiare impuse de Curtea de Justiţie” şi pe care Polonia a refuzat să le plătească, a adăugat un purtător de cuvânt al CE, Balazs Ujvari. Editor : M.B.

 » Aflați mai multe informații aici.