Actualitate

Klaus Iohannis merge la Paris, la un dineu informal cu președintele Emmanuel Macron

Klaus Iohannis va participa, miercuri, la invitația lui Emmanuel Macron, la un dineu de lucru informal la Paris, privind situația de securitate din Sahel. De asemenea, în perioada 17-18 februarie 2022, va lua parte la cel de-al VI-lea Summit UE – Uniunea Africană, organizat la Bruxelles.Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul reuniunii de la Paris de miercuri, ţările din regiune şi partenerii lor internaţionali angajaţi în lupta împotriva grupărilor teroriste vor discuta despre evoluţiile politice şi militare/de securitate din teren, reconfirmând voinţa de a-şi continua parteneriatul pe termen lung pentru a face faţă împreună tuturor provocărilor reprezentate de ameninţarea teroristă, în beneficiul securităţii europene, dar şi al securităţii cetăţenilor din statele saheliene, inclusiv prin noi forme de angajament.„Preşedintele Klaus Iohannis va reitera cu acest prilej angajamentul ferm al României pentru securitatea regiunii Sahel, materializat prin participarea ţării noastre la misiunile UE şi ONU din regiune, respectiv prin decizia de a lua parte la Forţa Takuba, reuniunea urmând să dezbată viitorul acestei misiuni în contextul recentelor evoluţii securitare din Sahel”, informează sursa citată.

 » Aflați mai multe informații aici.