Actualitate

Ludovic Orban, ironic la adresa lui Iohannis: “Golful presupune să ai un venit mare, peste medie. Nu e pentru toată lumea”

După ce Președintele României i-a îndemnat pe români să joace mai mult golf, Ludovic Orban a lansat o nouă aluzie despre golf, sportul preferat de președintele Iohannis.

„Sunt un om ocupat, nu practic golful. De dimineaţă până seară sunt în activitate. Golful presupune să ai un venit mare, peste medie şi presupune să ai şi timp ca să joci golf. E un sport cronofag, până nimereşti găurile alea de pe traseu, de pe pajiştile alea îţi ia un timp destul de îndelungat”, a conchis Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la evenimentul organizat de compania Dacia Renault cu prilejul decernării premiilor Cupei de Golf „Paul Tomiţă”, că golful, ”un sport care nu e deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură”, se poate practica la orice vârstă, încurajând pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacţii.