ActualitateInternational

Maia Sandu a promulgat legea prin care limba română devine limba oficială în Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat miercuri legea privind înlocuirea sintagmei “limba moldovenească” cu “limba română” în toate legile Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie. “Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toți cei care trăim aici și cărora ne este drag acest pământ. Noi, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învățat-o pe parcursul vieții, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înțelegem dintr-un cuvânt și spunem – într-un glas – că «vorba dulce mult aduce»”, a scris Maia Sandu pe Facebook.Aceasta a adăugat că cei care au promovat timp de mai multe decenii ideea de “limbă moldovenească” nu au căutat decât să dezbine societatea.”Cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba «moldovenească» și nu româna – au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională”, a spus președinta Republicii Moldova. “Sunt convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi, bineînţeles, să fie însuşită şi vorbită de către toţi cetăţenii noștri. Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca,

 » Aflați mai multe informații aici.