Economie

Marii furnizori de energie din România cer Guvernului să ajute direct consumatorii din 1 aprilie

Principalii jucători de pe piața de furnizare a energiei electrică din România solicită statului să ajute direct consumatorii de la 1 aprilie. Companiile spun că nu și-au primit încă banii de la buget pentru compensarea facturilor.
Statul român ar trebui să ajute consumatorii în mod direct, nu prin intermediul furnizorilor, cum se întâmplă acum, întrucât companiile din energie nu şi-au primit nici până acum banii promişi din bugetul de stat, au afirmat marţi şefii celor mai mari furnizori de energie din România, în cadrul unei conferinţei de profil.

Carlo Pignoloni, CEO al Enel România, a arătat că situaţia actuală, în care furnizorii clienţilor casnici nu-şi primesc banii de la stat, afectează întregul lanţ energetic.

„Că să fiu clar, ne aşteptăm că statul să compenseze clienţii în mod direct, nu să ne pună pe noi, furnizorii la mijloc, deoarece acest lucru atrage un stres financiar foarte mare asupra noastră. Ar trebui un ajutor direct, pentru că aşa spune şi textul legii. Nu furnizorul trebuie să plătească pentru compensare, ci statul. Ţinând cont de faptul că rambursarea întârzie şi trebuie făcută retroactiv pe mai multe luni, impactul financiar este foarte mare asupra furnizorilor. Vreau să avertizez că nu doar furnizorii sunt afectaţi, ci vorbim de o problema sistemică ce afectează întreg lanţul şi dacă nu va fi rezolvată curând, întreg sistemul energetic va intra în colaps”, a avertizat Pignoloni în conferinţa ZF Energy Summit.

De asemenea, Volker Raffel, CEO al E.ON România, a susţinut că ajutorul pentru consumatori trebuie acordat direct şi s-a referit şi la alte probleme din legislaţia actuală.

„Nu s-a făcut nicio plată până acum de la stat către furnizori. În plus, nivelurile din tarifele stabilite de lege nu acoperă costurile noastre, tarifele cu distribuţia, transportul şi altele, astfel că trebuie ca legea să fie modificată.

 » Aflați mai multe informații aici.