Actualitate

Marius Lulea(AUR) – “Domnule Ciolacu, între dumneavoastră și Cîțu se pune semnul egal”

Vicepreședintele AUR, Marius Lulea, lansează acuzații dure la adresa lui Marcel Ciolacu și Florin Cîțu pe care îi consideră artizanii liberalizării prețului la energie și jaful național la care sunt supuși românii prin facturile dublate sau chiar triplate.

,, Sunteți penibili domnilor de la PSD și PNL, cei care purtați vina explodării prețurilor la curent electric și la gaz, iar acum nu știți cum să o mai cotiți fără să vă supărați stăpânii.Ca să nu limiteze marja de profit nesimțit a companiilor din energie, PNL și PSD vor trece în parlament o lege prin care de la bugetul de stat să se suporte prețurile mari de pe piață, adică se vor garanta acestor companii străine profiturile generoase indiferent de starea financiară a românilor” a scris Marius Lulea.

În cadrul unei ședințe aceștia se plângeau că la momentul de față avem un necesar energetic mai mare decât producția. Acest lucru se datorează faptului că membrii partidului au dat din cap că DA, închidem termocentralele din România, fără a pune altceva în loc. Aceste termocentrale nu trebuiau închise deoarece ele acopereau aproximativ 40% din necesarul național și era firesc că trebuie menținute.

,, Dar voi nu, nu pricepeți absolut nimic din ceea ce vă dictează stăpânii”.

,, Stați voi liniștiți că nu îi pasă nimănui de mediu, sunt doar pretexte prin care țările cu politicieni slabi să înghită toate prostiile ce le sunt dictate. Cum în vest există un excedent de energie, era firesc că vroiau să vândă cuiva scump, așa că au pus politicienii români să își trădeze țara.De ce nu spuneți românilor despre faptul că producția este românească și ea trebuie vândută ieftin românilor și doar ce mai rămâne trebuie exportat, de ce nu spuneți românilor că și în caz de import se poate asigura o medie cu producția internă care să ducă tot la prețuri mici? Vorbiți de 15% importuri scumpe ca să justificați prețurile exorbitante” a mai adăugat vicepreședintele partidului AUR.

Marius Lulea: Simt că prin ianuarie, când vor veni primele facturi la întreținere din sezonul rece, o să vă cam fugărească românii cu furci și coase. Poate nu iese chiar ca în 1907, dar probabil vom asista la o formă modernă.

De asemenea, Marius Lulea a menționat că între domnul Ciolacu și Cîțu se pune semnul egal, legea cu liberalizarea a fost dusă prin parlament. Piața ar trebui să fie reglementată, așa cum a fost până acum. La aceste prețuri nu doar persoanele fizice au de suferit, dar și companiile românești, mai ales cele din zona de producție, vor avea costuri mai mari, vor pierde avantajul concurențial al faptului că România deține rezerve importante de gaz și energie ieftină.

,, Lăsați-mă cu vrăjeala cu procedura de infringement, că nu pleacă musca de la miere. Când e vorba de transporturi vor nemții piață reglementată, căci companiile aduc în România anual peste 5 miliarde de euro, când este vorba despre piața de energie, nu mai trebuie reglementată, trebuie să fie liberă.

Haideți măi băieți din PSD și PNL, că sunt și pe acolo oameni care au responsabilitate față de țară, începeți și voi să gândiți, nu vă mai comportați precum niște slugi” cu astfel de mesaj Marius Lulea și-a încheiat postarea pe Facebook.